M-am îndrăgostit de-o frunză
E atâta de fragilă
Că-i șoptesc primăvăratic
”Ce frumos dansezi, copilă!”
Are-un aer de sfială
Când foșnește udă-n rouă
Eu am spaime în privire
Vântul o va rupe-n două
E atâta măestrie
În culorile-i de toamnă
Simt pictura în nervură,
Iar ea moare, trist, în iarbă
Și-ntr-o ultimă suflare
Îi șoptesc cu vorbă-amară
”Nu-i nimic, te du în pace
Vei renaște-n primăvară”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu