JUSTIȚIE OARBĂ: octombrie 2012

vineri, 19 octombrie 2012

Obiceiuri vechi, obiceiuri noi

Mă gândeam astăzi câte obiceiuri erau înainte de 89 şi câte şi-au pierdut importanţa după sau au capitulat în favoarea altora noi.

Mă refer la perioada de student căci în acea perioadă ești matur dar vesel și fără griji. La întâlnirile de atunci între grupurile de studenți la care participam, ceea ce ne preocupa era dacă am găsit în librărie şi am citit "Jurnalul de la Păltiniş", ne atenţionam că a apărut "Scrisori imaginare" ale lui Franz Kafka, ca au început să se vândă abonamentele la Teatru sau Operă. Discutam despre ce alte cărţi au mai apărut, era la moda să citeşti neapărat James Clavel altefel nu erai în pas cu lumea, ne certam pe înţelesurile din "La vie apres la vie" pe care o făcusem rost pe sub mână.

Dacă voiam să ne amuzăm spuneam bancuri, politice cu perdea sau fără perdea, cert este că între noi comunicam. Ne hotăram la discoteca cărei facultăţi să mergem - știind că acolo șansa să dansezi cu un nestudent se apropia de zero, ne programam la un meci de volei amical, o tabără la munte sau la mare. Stabileam la ce crâșmă ne ducem după examen și mersul spre crâșmă ca și întorsul la cămin se petrecea în ritm de cântece studențești, de râsete și de veselie.

În sesiune unii dintre noi învățau în camera de cămin, alții la bibliotecă trezindu-se dis de dimineță să ocupe cele mai din spate locuri unde liniștea era asigurată, alții învățau în parc. Nu știu cum se face, dar indiferent de alegerea locului toți învățau, erau îngrijorați de examenul care urma să vie, de parcurgerea materiei în mod serios, de nota pe care urma să o iei și care îți asigura sau nu bursa pe mai departe.

Umblam în blugi, unii nici acceia originali, cu tricouri și în adidași ieftini. Noi fetele mai purtam rochițe din stambă cu o traistă pe umăr în care ne căram caietele de cursuri, de multe ori ambele - și rochița și traista - fiind făcute de mâna noastră. Eram fericiți? Eu zic că da. Deși nu aveam apă caldă decât două ore dimineața și două seara, deși mâncarea la cantină era proastă, deși iarna trebuia să ascundem - de profii care supravegheau căminul - bine reșoul cu care mai făceam un pic de căldură, eram fericiți.

Chiar dacă criticam toate plenarele și congresele și includeam critica noastră în poante devenite unele din ele bancuri, eram fericiți. Chiar dacă nu ne uitam spre vitrinele magazinelor pentru că în afară de compot de prune nu aveai ce să cumperi, eram fericiți.

Întâlnirile de acum între tineri îmi lasă un gust amar. Discută încă de pe bancile facultății doar cum să facă rost de bani, cantina este un lucru uitat de mult și se hrănesc cu ce apucă, citirea cărților a devenit o raritate și cu atât mai puțin discutarea acestora.
De comunicat, chiar dacă sunt împreună, nu prea comunică, toți au laptopuri, se întâlnesc dar stau împreună și joacă individual sau în rețea jocuri, mai scriu pe Fb sau pe blog, discotecile sigure nu mai există, meciuri amicale de volei n-am auzit să mai se organizeze, poantele sunt alea vechi în care s-au schimbat doar personajele.

Fetele nu mai visează să-și termine fusta de stambă și modelul național în cruciuliță de pe traista de iută, visează fuste de firmă și poșetă Vuitton.

Examenele nu mai trezesc emoția notei, nu mai produc stres, sunt un fleac care vin și trec, fără prea mare importanță. Nu cred că mai există studenți care să alerge spre a ocupa un loc bun la bibliotecă, taberele s-au desființat, cântecele studențești au murit, întâlnirile la bere se fac de 1-2 nu cu toată grupa și nu mai este moda că berea este o eveniment după examen.

Nu știu dacă studenții de azi sunt fericiți, știu doar că eu am avut o studenție frumoasă.

miercuri, 17 octombrie 2012

Scriu ca şi cum cuvintele m-ar elibera de povara zilei care curge, una câte una.
Scriu şi strig lumii nemulţumirile şi durerile mele.
Scriu pentru că scrisul îmi crează libertatea pe care societatea mi-a îngrădit-o.
Scriu căci numai prin scris pot spune ceea ce timiditatea nu îmi permite să o fac în alt fel.
Scriu pentru că scrisul mă împlineşte.
Scriu pentru că am ales să nu mă manifest în stradă ci prin scrieri.
Scriu pentru că îmi place să vorbesc cu mine însămi.
Scriu pentru că scrisul e o parte din mine.
Scriu pentru ca sper ca într-o zi cineva să mă audă, chiar citind.