Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii
mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega
mama o şfoară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la
prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge
copăcel, la cuptiorul pe care ma ascundeam, când ne jucam noi, băieţii,
de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul
copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!”
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
Răsărit
dintre stele odată cu primul mărțișor (1 martie 1837, Humulești) a ales
să plece înapoi înspre stele în ultima zi a anului (31 decembrie 1889,
Iași).
Să-l cinstim pe cel mai mare povestitor român!
luni, 31 decembrie 2012
duminică, 30 decembrie 2012
sâmbătă, 29 decembrie 2012
vineri, 28 decembrie 2012
joi, 27 decembrie 2012
marți, 25 decembrie 2012
duminică, 16 decembrie 2012
sâmbătă, 8 decembrie 2012
duminică, 2 decembrie 2012
vineri, 30 noiembrie 2012
Apocalipsă
”Rugină de frunză, de oameni, de fier și de umbră.
Un zâmbet în sânge născut dintr-un om care plânge
Morbid e normal, idee de-arid suflet pal,
Trecut în ființă-neființă, dorință, tendință...
Rămân, nu rămân - plec sau nu plec, tot regret:
Colos infinit, îl privești, înnebunești, nu mai ești!
În noapte - o noapte cu șoapte și zeci, mii de zori
Te face înfrânt și arzând să ieși din trecut și s-omori
O lume compusă din mine, din tine - din rău,
nu din bine...
Aștepți negri-adepți de lumină, morfină... te-alină!
Cel ce se naște, se naște plângând, se stinge râzând.
Dăruind o palidă floare ce de-are puțină onoare,
încearcă și moare,
Lumea îl plânge cu lacrimi eterne de sânge,
Te doare...mă doare... îl doare... aleargă, sicriu
către soare!...
Iar singura frunză cade mereu, ajunge
(pe pământ), se răsfrânge! ”
Poezie scrisă de fiul meu Vlad, înainte de a deveni înger
Cartea : ”Ultima scrisoare”
duminică, 25 noiembrie 2012
sâmbătă, 24 noiembrie 2012
duminică, 18 noiembrie 2012
miercuri, 31 octombrie 2012
joi, 25 octombrie 2012
miercuri, 24 octombrie 2012
marți, 23 octombrie 2012
duminică, 21 octombrie 2012
vineri, 19 octombrie 2012
Obiceiuri vechi, obiceiuri noi
Mă gândeam astăzi câte obiceiuri erau înainte de 89 şi câte
şi-au pierdut importanţa după sau au capitulat în favoarea altora noi.
Mă refer la perioada de student căci în acea perioadă ești
matur dar vesel și fără griji. La întâlnirile de atunci între grupurile de
studenți la care participam, ceea ce ne preocupa era dacă am găsit în librărie
şi am citit "Jurnalul de la Păltiniş", ne atenţionam că a apărut
"Scrisori imaginare" ale lui Franz Kafka, ca au început să se vândă
abonamentele la Teatru sau Operă. Discutam despre ce alte cărţi au mai apărut,
era la moda să citeşti neapărat James Clavel altefel nu erai în pas cu lumea,
ne certam pe înţelesurile din "La vie apres la vie" pe care o făcusem
rost pe sub mână.
Dacă voiam să ne amuzăm spuneam bancuri, politice cu perdea
sau fără perdea, cert este că între noi comunicam. Ne hotăram la discoteca
cărei facultăţi să mergem - știind că acolo șansa să dansezi cu un nestudent se
apropia de zero, ne programam la un meci de volei amical, o tabără la munte sau
la mare. Stabileam la ce crâșmă ne ducem după examen și mersul spre crâșmă ca
și întorsul la cămin se petrecea în ritm de cântece studențești, de râsete și
de veselie.
În sesiune unii dintre noi învățau în camera de cămin, alții
la bibliotecă trezindu-se dis de dimineță să ocupe cele mai din spate locuri
unde liniștea era asigurată, alții învățau în parc. Nu știu cum se face, dar
indiferent de alegerea locului toți învățau, erau îngrijorați de examenul care
urma să vie, de parcurgerea materiei în mod serios, de nota pe care urma să o
iei și care îți asigura sau nu bursa pe mai departe.
Umblam în blugi, unii nici acceia originali, cu tricouri și
în adidași ieftini. Noi fetele mai purtam rochițe din stambă cu o traistă pe
umăr în care ne căram caietele de cursuri, de multe ori ambele - și rochița și
traista - fiind făcute de mâna noastră. Eram fericiți? Eu zic că da. Deși nu aveam apă caldă decât
două ore dimineața și două seara, deși mâncarea la cantină era proastă, deși
iarna trebuia să ascundem - de profii care supravegheau căminul - bine reșoul
cu care mai făceam un pic de căldură, eram fericiți.
Chiar dacă criticam toate plenarele și congresele și
includeam critica noastră în poante devenite unele din ele bancuri, eram
fericiți. Chiar dacă nu ne uitam spre vitrinele magazinelor pentru că în afară
de compot de prune nu aveai ce să cumperi, eram fericiți.
Întâlnirile de acum între tineri îmi lasă un gust amar.
Discută încă de pe bancile facultății doar cum să facă rost de bani, cantina
este un lucru uitat de mult și se hrănesc cu ce apucă, citirea cărților a devenit
o raritate și cu atât mai puțin discutarea acestora.
De comunicat, chiar dacă sunt împreună, nu prea comunică, toți au laptopuri, se
întâlnesc dar stau împreună și joacă individual sau în rețea jocuri, mai scriu
pe Fb sau pe blog, discotecile sigure nu mai există, meciuri amicale de volei
n-am auzit să mai se organizeze, poantele sunt alea vechi în care s-au schimbat
doar personajele.
Fetele nu mai visează să-și termine fusta de stambă și
modelul național în cruciuliță de pe traista de iută, visează fuste de firmă și
poșetă Vuitton.
Examenele nu mai trezesc emoția notei, nu mai produc stres,
sunt un fleac care vin și trec, fără prea mare importanță. Nu cred că mai
există studenți care să alerge spre a ocupa un loc bun la bibliotecă, taberele s-au
desființat, cântecele studențești au murit, întâlnirile la bere se fac de 1-2
nu cu toată grupa și nu mai este moda că berea este o eveniment după
examen.
Nu știu dacă studenții de azi sunt fericiți, știu doar că eu
am avut o studenție frumoasă.
Mă gândeam astăzi câte obiceiuri erau înainte de 89 şi câte
şi-au pierdut importanţa după sau au capitulat în favoarea altora noi.
Mă refer la perioada de student căci în acea perioadă ești
matur dar vesel și fără griji. La întâlnirile de atunci între grupurile de
studenți la care participam, ceea ce ne preocupa era dacă am găsit în librărie
şi am citit "Jurnalul de la Păltiniş", ne atenţionam că a apărut
"Scrisori imaginare" ale lui Franz Kafka, ca au început să se vândă
abonamentele la Teatru sau Operă. Discutam despre ce alte cărţi au mai apărut,
era la moda să citeşti neapărat James Clavel altefel nu erai în pas cu lumea,
ne certam pe înţelesurile din "La vie apres la vie" pe care o făcusem
rost pe sub mână.
Dacă voiam să ne amuzăm spuneam bancuri, politice cu perdea
sau fără perdea, cert este că între noi comunicam. Ne hotăram la discoteca
cărei facultăţi să mergem - știind că acolo șansa să dansezi cu un nestudent se
apropia de zero, ne programam la un meci de volei amical, o tabără la munte sau
la mare. Stabileam la ce crâșmă ne ducem după examen și mersul spre crâșmă ca
și întorsul la cămin se petrecea în ritm de cântece studențești, de râsete și
de veselie.
În sesiune unii dintre noi învățau în camera de cămin, alții
la bibliotecă trezindu-se dis de dimineță să ocupe cele mai din spate locuri
unde liniștea era asigurată, alții învățau în parc. Nu știu cum se face, dar
indiferent de alegerea locului toți învățau, erau îngrijorați de examenul care
urma să vie, de parcurgerea materiei în mod serios, de nota pe care urma să o
iei și care îți asigura sau nu bursa pe mai departe.
Umblam în blugi, unii nici acceia originali, cu tricouri și
în adidași ieftini. Noi fetele mai purtam rochițe din stambă cu o traistă pe
umăr în care ne căram caietele de cursuri, de multe ori ambele - și rochița și
traista - fiind făcute de mâna noastră. Eram fericiți? Eu zic că da. Deși nu aveam apă caldă decât
două ore dimineața și două seara, deși mâncarea la cantină era proastă, deși
iarna trebuia să ascundem - de profii care supravegheau căminul - bine reșoul
cu care mai făceam un pic de căldură, eram fericiți.
Chiar dacă criticam toate plenarele și congresele și
includeam critica noastră în poante devenite unele din ele bancuri, eram
fericiți. Chiar dacă nu ne uitam spre vitrinele magazinelor pentru că în afară
de compot de prune nu aveai ce să cumperi, eram fericiți.
Întâlnirile de acum între tineri îmi lasă un gust amar.
Discută încă de pe bancile facultății doar cum să facă rost de bani, cantina
este un lucru uitat de mult și se hrănesc cu ce apucă, citirea cărților a devenit
o raritate și cu atât mai puțin discutarea acestora.
De comunicat, chiar dacă sunt împreună, nu prea comunică, toți au laptopuri, se
întâlnesc dar stau împreună și joacă individual sau în rețea jocuri, mai scriu
pe Fb sau pe blog, discotecile sigure nu mai există, meciuri amicale de volei
n-am auzit să mai se organizeze, poantele sunt alea vechi în care s-au schimbat
doar personajele.
Fetele nu mai visează să-și termine fusta de stambă și
modelul național în cruciuliță de pe traista de iută, visează fuste de firmă și
poșetă Vuitton.
Examenele nu mai trezesc emoția notei, nu mai produc stres,
sunt un fleac care vin și trec, fără prea mare importanță. Nu cred că mai
există studenți care să alerge spre a ocupa un loc bun la bibliotecă, taberele s-au
desființat, cântecele studențești au murit, întâlnirile la bere se fac de 1-2
nu cu toată grupa și nu mai este moda că berea este o eveniment după
examen.
Nu știu dacă studenții de azi sunt fericiți, știu doar că eu
am avut o studenție frumoasă.
Mă refer la perioada de student căci în acea perioadă ești
matur dar vesel și fără griji. La întâlnirile de atunci între grupurile de
studenți la care participam, ceea ce ne preocupa era dacă am găsit în librărie
şi am citit "Jurnalul de la Păltiniş", ne atenţionam că a apărut
"Scrisori imaginare" ale lui Franz Kafka, ca au început să se vândă
abonamentele la Teatru sau Operă. Discutam despre ce alte cărţi au mai apărut,
era la moda să citeşti neapărat James Clavel altefel nu erai în pas cu lumea,
ne certam pe înţelesurile din "La vie apres la vie" pe care o făcusem
rost pe sub mână.
Dacă voiam să ne amuzăm spuneam bancuri, politice cu perdea
sau fără perdea, cert este că între noi comunicam. Ne hotăram la discoteca
cărei facultăţi să mergem - știind că acolo șansa să dansezi cu un nestudent se
apropia de zero, ne programam la un meci de volei amical, o tabără la munte sau
la mare. Stabileam la ce crâșmă ne ducem după examen și mersul spre crâșmă ca
și întorsul la cămin se petrecea în ritm de cântece studențești, de râsete și
de veselie.
În sesiune unii dintre noi învățau în camera de cămin, alții
la bibliotecă trezindu-se dis de dimineță să ocupe cele mai din spate locuri
unde liniștea era asigurată, alții învățau în parc. Nu știu cum se face, dar
indiferent de alegerea locului toți învățau, erau îngrijorați de examenul care
urma să vie, de parcurgerea materiei în mod serios, de nota pe care urma să o
iei și care îți asigura sau nu bursa pe mai departe.
Umblam în blugi, unii nici acceia originali, cu tricouri și
în adidași ieftini. Noi fetele mai purtam rochițe din stambă cu o traistă pe
umăr în care ne căram caietele de cursuri, de multe ori ambele - și rochița și
traista - fiind făcute de mâna noastră. Eram fericiți? Eu zic că da. Deși nu aveam apă caldă decât
două ore dimineața și două seara, deși mâncarea la cantină era proastă, deși
iarna trebuia să ascundem - de profii care supravegheau căminul - bine reșoul
cu care mai făceam un pic de căldură, eram fericiți.
Chiar dacă criticam toate plenarele și congresele și
includeam critica noastră în poante devenite unele din ele bancuri, eram
fericiți. Chiar dacă nu ne uitam spre vitrinele magazinelor pentru că în afară
de compot de prune nu aveai ce să cumperi, eram fericiți.
Întâlnirile de acum între tineri îmi lasă un gust amar.
Discută încă de pe bancile facultății doar cum să facă rost de bani, cantina
este un lucru uitat de mult și se hrănesc cu ce apucă, citirea cărților a devenit
o raritate și cu atât mai puțin discutarea acestora.
De comunicat, chiar dacă sunt împreună, nu prea comunică, toți au laptopuri, se întâlnesc dar stau împreună și joacă individual sau în rețea jocuri, mai scriu pe Fb sau pe blog, discotecile sigure nu mai există, meciuri amicale de volei n-am auzit să mai se organizeze, poantele sunt alea vechi în care s-au schimbat doar personajele.
De comunicat, chiar dacă sunt împreună, nu prea comunică, toți au laptopuri, se întâlnesc dar stau împreună și joacă individual sau în rețea jocuri, mai scriu pe Fb sau pe blog, discotecile sigure nu mai există, meciuri amicale de volei n-am auzit să mai se organizeze, poantele sunt alea vechi în care s-au schimbat doar personajele.
Fetele nu mai visează să-și termine fusta de stambă și
modelul național în cruciuliță de pe traista de iută, visează fuste de firmă și
poșetă Vuitton.
Examenele nu mai trezesc emoția notei, nu mai produc stres,
sunt un fleac care vin și trec, fără prea mare importanță. Nu cred că mai
există studenți care să alerge spre a ocupa un loc bun la bibliotecă, taberele s-au
desființat, cântecele studențești au murit, întâlnirile la bere se fac de 1-2
nu cu toată grupa și nu mai este moda că berea este o eveniment după
examen.
Nu știu dacă studenții de azi sunt fericiți, știu doar că eu
am avut o studenție frumoasă.
joi, 18 octombrie 2012
miercuri, 17 octombrie 2012
De ce scriu
Scriu ca şi cum cuvintele m-ar elibera de povara zilei care curge, una câte una.
Scriu şi strig lumii nemulţumirile şi durerile mele.
Scriu pentru că scrisul îmi crează libertatea pe care societatea mi-a îngrădit-o.
Scriu căci numai prin scris pot spune ceea ce timiditatea nu îmi permite să o fac în alt fel.
Scriu pentru că scrisul mă împlineşte.
Scriu pentru că am ales să nu mă manifest în stradă ci prin scrieri.
Scriu pentru că îmi place să vorbesc cu mine însămi.
Scriu pentru că scrisul e o parte din mine.
Scriu pentru ca sper ca într-o zi cineva să mă audă, chiar citind.
Scriu şi strig lumii nemulţumirile şi durerile mele.
Scriu pentru că scrisul îmi crează libertatea pe care societatea mi-a îngrădit-o.
Scriu căci numai prin scris pot spune ceea ce timiditatea nu îmi permite să o fac în alt fel.
Scriu pentru că scrisul mă împlineşte.
Scriu pentru că am ales să nu mă manifest în stradă ci prin scrieri.
Scriu pentru că îmi place să vorbesc cu mine însămi.
Scriu pentru că scrisul e o parte din mine.
Scriu pentru ca sper ca într-o zi cineva să mă audă, chiar citind.
duminică, 14 octombrie 2012
sâmbătă, 13 octombrie 2012
vineri, 12 octombrie 2012
joi, 11 octombrie 2012
miercuri, 10 octombrie 2012
marți, 9 octombrie 2012
luni, 8 octombrie 2012
duminică, 7 octombrie 2012
sâmbătă, 6 octombrie 2012
vineri, 5 octombrie 2012
joi, 4 octombrie 2012
miercuri, 3 octombrie 2012
marți, 2 octombrie 2012
luni, 1 octombrie 2012
duminică, 30 septembrie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)