Îngenunchiată de asprimea
vieții, a trebuit mereu și mereu să o iau de la capăt.
De câte ori am simțit că
necazurile s-au terminat, de câte ori am plutit într-un moment de fericire, a urmat
inevitabil o nouă lovitura mai puternică și mai greu de suportat decât cea dinainte.
Am ajuns să-mi fie teama de
clipele de bucurie, sa le privesc cu spaimă și neîncredere, cu suspiciune față
de ce are să urmeze după trecerea lor.
Mi-e teama să mă bucur, de parcă fiecare moment de bucurie trebuie plătit cu infinită durere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu