Lumea spune că s-a întâmplat asta pentru că sunt prea intransigentă. Alţii folosesc cuvântul "dur" când se referă la modul în care îmi trăiesc viaţa şi îmi aleg prietenii (sau mă despart de cei aleşi pentru o perioadă).
Familia mă acuză că nu sunt diplomată, că viaţa nu cuprinde numai alb şi negru, că nu cunosc griul ca şi culoare predominantă a existenţei umane.
Pot să analizez existenţa griului în mai multe nuanţe, care se regăseşte între alb şi negru. Dar nu accept ca griul să facă parte din viaţa mea.
Recunosc că majoritatea oamenilor trăiesc într-o existenţă gri, fiind doar mulţumiţi că nuanţa de gri se apropie mai tare de alb decât de negru. Doar că mie griul mi se pare o culoare a compromisului ori eu nu vreau să compromit şi să mă compromit.
Griul te schimbă, te acaparează, îţi întunecă viaţa şi, puţin câte puţin, te apropie din ce în ce mai mult de negru. Cred ca acceptarea oricărei nunaţe de gri în viaţa ta nu face decât să-ţi restrângă sfera libertăţii. Te simţi încătuşat de gri şi câtă vreme ţi se pare normal să facă parte din viaţa ta, atitudinea faţă de această culoare nu-ţi mai lasa posibilitatea să lupţi.
Albul îţi conferă fericire, bucurie, sentiment de împlinire, de libertate. Negrul te deprimă dar trezeşte şi dorinţa ta de a lupta împotriva lui, de a-l înlătura.
Cu griul coexişti, te complaci în această culoare care îţi pare călduţă dar care îţi transformă viaţa în nici fericire nici nefericire, nici bucurie nici tristeţe, nici mulţumire nici nemulţumire, nici luptă nici pace. Pur şi simplu te transformi, un om gri într-o existenţă gri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu