Respect

Un sentiment pe care fiecare îl dorim să se reverse asupra noastră din partea colegilor, familiei, rudelor dar mai cu seamă din partea partenerului de viață. 
În antichitate dacă membrii comunității tribale nu te respectau erai supus pieirii, fiind aproape o condiție obligatorie să trăiești. Astăzi pare că poți trăi și fără sentimentul de respect.
Unii spun că dragostea este o pasiune care mistuie și nu mai lasă loc altor sentimente. Cred însă că dragostea fără respect este, ca viața în antichitate, supusă pieirii.
Ce înseamnă respectul? Cum ar trebui să ne comportăm pentru ca celălalt să se simtă respectat?
Există o vorbă românească care spune: ”Ce ție nu-ți place altuia nu-i face”.
Să-l respecți pe celalalt înseamnă să nu-l minți, să nu fii duplicitar, imoral, să acorzi importanți fiecărui gest care s-ar putea să-l rănească.
Vrei să nu fii mințit, nu minți. Vrei ca cel de lângă tine să nu fie duplicitar, nu fi duplicitar. Vrei să nu fii înșelat, nu fi imoral. Vrei să nu fii rănit, nu răni. Nu solicita respect dacă nu respecți la rându-ți.
Am auzit povești despre faptul că poți înșela în timp ce  iubești și respecți partenerul de acasă, că aventurile (de-o zi, lună an sau mai mult) sunt doar niște abateri fără importanță. Cum poate fi fără importanță faptul că știi că partenerul tău nu acceptă o astfel de abatere, că fiecare (una sau mai multe) din ele sunt ca un cui înfipt în inima acestuia? Că fiecare abatere erodează dragostea lui pentru tine și îmbolnăvește de moarte respectul pe care acesta ți-l poartă? Numai faptul că îți imaginezi că partenerul ”n-o să mă prindă” e deja prima formă a lipsei de respect. Pentru că nu-ți dai seama că într-un cuplu fiecare gest contează și că celalalt te cunoaște atât de bine încât orice te trădează: prea mare grijă într-un anume moment când de obicei ești indiferent, gesturi mărunte care dovedesc că ascunzi ceva, voce mai grăbită când de obicei e molcomă, priviri furișe, indiferența față de o dorință a partenerului când nu astea îți erau obiceiurile, lipsa de comunicare când obiceiurile îți erau să povestești tot ce se întâmplă, dorința de a fi singur când obiceiul era compania celuilalt.
O perioadă trăită lângă cineva te aduce în situația de a-i cunoaște orice schimbare care nu i se potrivește și care nu este permanentă, orice gest care nu te caracterizează. Oamenii nu se schimbă, doar se prefac în anumite momente pentru a ascunde ceva și asta se vede dacă celalalt te cunoaște.
Sigur, îmi veți spune că nu-i firesc ca doi oameni să îmbătrânească împreună dacă nu mai simt nimic unul pentru celălalt, doar din motivul că au pornit cândva pe același drum. Sunt perfect de acord cu asta și sigur că aș respecta mai mult un om care mi-ar spune că drumurile noastre se despart decât să fiu mințită că totul e bine deși semnele sunt că nu. Dar dacă vrei respectul celuilalt chiar și într-o despărțire, fii cinstit și spune-i adevărul. Poate adevărul doare dar vindecă, minciuna te transformă în ceva care în timp îți face chiar ție rău.
Am un principiu,  nu fac lucruri degradante, murdare, imorale, ilegale, nu sunt duplicitară, nu mint, nu înșel pentru că vreau să mă pot uita în oglindă și să nu-mi fie rușine de ceea ce văd, să-mi placă imaginea mea dincolo de sticlă. Gândește-te la partenerul tău ca la o oglindă.   
Cred însă că vina de a nu fi respectați este și a noastră. Pentru că nu avem respect de sine. Primul lucru că să avem respectul celuilalt e să ne respectăm noi pe noi înșine.
Comportă-te în fiecare clipă, în fiecare acțiune pe care o faci cum ți-ar plăcea să se comporte celalalt cu tine și în acest fel ai și respect de sine, îl respecți pe celălalt și vei fi la rându-ți respectat.