Anotimpuri bulversate și oarbe

Trăim într-o bulversare continuă. Viața e o alegare în viteza luminii, relațiile țin de azi până mâine, familia a rămas doar o amintire, meseria nu mai contează, învățămantul a rămas doar o glumă, sănătatea e o iluzie. 
Societate de consum, bulversată și oarbă, nu vede că se prabușește totul în jurul ei, toate etajele inferioare cad precum castelele de nisip în furtună. Oarbă societate care nu observă că ea însăși va deveni o iluzie la fel ca etajele pe care le prabușește sub ea, râzând dementă.
Nici    anotimpurile nu sunt mai prejos, au devenit și ele moderne, anotimpuri de consum, bulversate și oarbe. Iarna e fie toamna, fie iarnă demnă de Polul Nord, primavara e fie vară fie anotimp ploios de Ecuador, vara e toridă ca în desert iar toamna e o vară în care nu mai știu daca e momentul să culeg fructele sau să culeg flori proaspete de vară.
Îmi spun specialiștii în mediu că natura se răzbună pe noi pentru că generații  am consumat din ea fără limite, am preschimbat-o fără opreliști, am schimbat-o fără milă. Poate. Dar întrebarea care nu îmi dă pace este ce caștigă natura din această răzbunare? Nu cumva răzbunarea pe noi se poate transforma într-o răzbunare pe ea însăși, asemenea unui bumerang?
Și dacă răzbunarea este intrinsecă naturii ea nu poate fi decât intrinsecă și propriei noastre existențe. Cu alte cuvinte, trăim și existăm doar pentru ca unii să ne răzbunăm pe ceilalți și invers?
Ciudate anotimpuri, ciudată existență! Bulversate și oarbe.