N-aș fi scris acest articol dacă n-ar fi fost evenimentele recente din Paris despre care presa română nici măcar nu a comentat. Un incendiu a cuprins și distrus mai multe depozite și 3 ziare franțuzești nu au putut să scoată pe piață ediția pentru weekendul 23 – 24 februarie 2013 deoarece flăcările au cuprins și tipografiile acestora. Se pare că focul a pornit de la o tabără de țigani români care locuiau în barăci, în apropiere de depozite.
Îi voi denumi pe conaționalii noștri huliți în toată lumea țigani și asta nu are nimic de a face cu xenofobia ci cu istoria și cu faptul că ei înșiși își spun țigani. Cine sunt țiganii? De la istoricul arab Hamza din Ispahan aflăm primele mărturii despre țigani, cunoscuți ca zotti sau luri. Astfel în perioada monarhului persan Bahram Gur (950 – 438) acesta îi va cere suveranului Indiei 12.000 de lăutari care să distreze auditorii și să se stabilească acolo pentru a deveni agricultori și a munci pământul primind în schimb fiecare, vite, măgari și grâne. 50 de ani mai târziu în poemul epic național persan Sah (Cartea Regilor) aflăm că lurii au mâncat grânele și vitele refuzând munca pământului și, pentru asta, au fost izgoniti de către regele Bahram Gur. De atunci legenda spune ca țiganii: “umblă și astăzi prin lume, căutând de lucru, întovărășindu-se cu câinii și cu lupii, furând la drumul mare pe timp de zi și de noapte.”
Grup etnic răspândit în aproape toată lumea, pe țigani îi găsim cu preponderenţă în Europa: România, Macedonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Grecia, Spania si Serbia. Se presupune ca numele de “țigani” provine din grecescul “athinganoi” (“a nu se atinge”). Unii istorici susțin ca țiganii au fost nomazi de la început, au părăsit India în timpul unei invazii și apoi au fost împinsi înspre Europa de războaie și invazii ulterioare. O altă teorie consideră țiganii ca fiind o castă de războinici adunată să lupte cu invadatorii musulmani și care a părăsit India ulterior. În Europa, o parte s-au așezat în Balcani, mai cu seamă în Moldova și Țara Românească unde au fost ținuți în sclavie, alții s-au răspândit din Spania (1425) pana in Finlanda (1597).
În România, din cele mai vechi timpuri țiganii români s-au ocupat cu ghicitul, cântatul, prelucrarea metalelor, creșterea și vânzarea cailor care au fost esențiali pentru stilul de viata nomad. De la statutul de robi, țiganii stabiliți în Țările Române au ajuns oameni liberi, robia țiganilor fiind definitiv abolită în 1856, urmare a ideilor liberale ale pașoptiștilor.
În perioada regimului comunist din România a început procesul de integrare al țiganilor care au fost mutați în apartamente la bloc, obligați să munceasă în fabrici sau pe șantiere și să îşi dea copiii la școală. Acest proces de integrare forțată a fost oprit după revoluția din 1990, când toată lumea s-a simțit liberă și dornică de exprimare, țiganii revenind la vechile lor obiceiuri. Li s-a schimbat denumirea din țigani în romi, generând confuzie în acest fel cu nația română dar mai ales cu numele tării. Există voci care spun că denumirea de rom nu are nici o bază istorică, țiganii nu au purtat niciodată de-a lungul istoriei acest etnonim și că el provine din cuvântul “dom”, care pe limba originară a țiganilor înseamnă “om”, ajungându-se astfel în mod incorect la ”rom” prin înlocuirea lui D cu R.
Foarte multă lume este nemulțumită de comportamentul țiganilor – cetățeni ai României – și când spun lume mă refer atât la români cât și la restul locuitorilor din țările Uniunii Europeană. Nemulțumire care se datorează faptului că țiganii români sunt acuzați de majoritatea infracțiunilor aici, în țară dar și în țările în care au migrat după 1990, că practică cerșetoria, că nația lor nu respectă regulile pe care noi ceilalți le respectăm, își construiesc case și palate fără a respecta legile în construcții, nu plătesc taxe și impozite, asigurări de sănătate, nu-și trimit copiii la școală, trăiesc în condiții insalubre și mizere.
Modul de viață al țiganilor, care nu se supune nici unei reguli venite din afara nației lor ar putea avea însă cauze adânci în istorie. Să nu uităm că au trecut abia 150 de ani de când etnia țigănească era sclavă și marginalizată, că majoritarii aveau drept de viata si de moarte asupra lor. Procesul de abolire al sclaviei inițiat de către Kogalniceanu a durat peste 25 de ani și în unele aspecte continuă și în prezent, problema țigănească nefiind rezolvată. Segregația există și azi în școli și facultăți, cu acele clase speciale pentru țigani.
Intrarea României în Uniunea Europeană a transformat problema țiganilor dintr-una națională într-una europeană. Până a trăi cu ei și printre ei, europenii ne-au acuzat nu de puține ori că nu știm să fim toleranți și nu avem politici suficient de bune pentru integrarea acestora în societate. După ce țiganii au putut să plece din România alegând să trăiască în modul lor tradițional în Franța, Spania, Italia, europenii au uitat de toleranța pe care ne-o arătau cu degetul înainte de 2007 și, puțin câte puțin, i-a cuprins disperarea. Aproape că ne imploră să ne luăm țiganii acasă căci viața lor calmă și liniștită a fost dată peste cap de pirandele cu fuste crețe și puradei în brațe precum și de bărbații lor care cerșesc, înșală, mint, fură, tâlhăresc și uneori chiar ucid. Europenii ne condiționează tot felul de facilități (cum ar fi viza Schengen) de integrarea țiganilor la noi acasă.
Unde le este toleranța europenilor, unde le sunt politicile de integrare? Poate că astăzi ne înțeleg, ei nu au putut integra la ei în țară câteva zeci de mii, cum am fi putut să o facem noi pentru aproximativ 2.000.000 țigani? E foarte frumos în teorie să vorbești despre cetățeanul european dar titlul acesta de cetățean european i se cuvine și unui francez, și unui neamț și unui român dar la fel de bine și unui țigan căci naționalitatea nu este trecută în pașaport iar drepturile sunt aceleași indiferent de nație.
Dacă eșecul integrării este comun în toate țările europene înseamnă că modul de abordare al țiganilor este greșit. În declarații spunem că România trebuie să conlucreze cu Uniunea Europeană în programe de afirmare a identității culturale a populaţiei de țigani în paralel cu integrarea lor socială și creșterea nivelului educativ. Cum? Chiar dacă Europa a alocat zeci de milioane de euro pentru integrarea țiganilor, acest proiect pare să fi eșuat. Poate pentru faptul că problema este pusa greșit, poate rezolvarea trebuie să pornească în primul rând de la înțelegerea neamului țigănesc, a culturii acestuia, a recunoșterii acelei dorințe de libertate absolută a țiganilor față de celealte nații și de regulile altora. Consultatea țiganilor cu privire la metodele de integrare, la obligațiile pe care trebuie să și le asume la pachet cu drepturile e un element esențial dar și acest mod de abordare se pare că a fost un eșec. Căci banii europeni au luat drumul ONG-urilor, cele mai multe conduse chiar de țigani, care i-au tocat dar n-au făcut nimci concret pentru integrare. Pe un teren atât de accidentat și de fragil nu se merge în galop și nici nu va găsi drumul un străin. Singura soluție este pas cu pas, pași făcuți de cei dintr-ai lor. Dar nu aleşi de ei, ci de noi, cei care plătim. Fiindcă ce fel de „integrare” au făcut ONG-urile infiinţate de ai lor s-a văzut: banii UE s-au dus pe palatele cu turnuleţe şi pe interminabilele cohorte de BMW-uri negre cu perdeluţe şi icoane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu