Praf în ochi

”Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pământ!”

Uniunea Europeană şi Curtea Europeană a Drepturior Omului sunt, pentru a câta oară?, disperate din cauza românilor. Câte hectare de pământ se găsesc în ţara lor și ale cui sunt? Am putea să ne sumețim mânecile, să punem două mâini în șold și s-o întrebăm pe doamna Europă în stil mahalagesc: da' ce-ți pasă cucoană?

Am putea? Nu, fiindcă tot noi suntem cei care ne ducem cu căciula-n mână și îi cerșim dnei Europa bani de subvenții în agricultură. Care se dau după cât pământ avem. Ori ăia de acolo cu siguranță nu-și fac bugetul pe genunchi așa cum îl fac ai noștri. Iar CEDO este aproape blocată de avalanşa de revedincări rezolvate arbitrar de justiţia din Romania. Așa că dna Europă este într-o mare încurcătură din cauza românilor. Pentru a câta oară si... până când?

Curtea Europeană a Drepturilor Omului ne-a somat ca până în aprilie anul acesta să se termine retrocedarea terenurilor. Ne-a mai somat ea și până acum, chestiunea asta trebuia rezolvată până prin aprilie 2012 dar i-am amețit cu o amânare, așa că ne-au lăsat până în aprilie 2013. Mie nu mi se pare că se întâmplă ceva în sensul ăsta, ori numai mâine nu-i poimâine. Sau poate guvernanții lucrează la asta, șșșșt!

Citeam mai deunăzi că Guvernul Ponta a declarat, prin gura premierului „de facto”  Liviu Dragnea, că-și va asuma răspunderea pe o lege privind regimul juridic al restituirii proprietăţilor. Alta, adică încă una?!? Suntem bogați în legi ale proprietății ca arabii în petrol. Dacă adun câte legi am dat pentru restituirea imobilelor din România nu-mi ajung degetele de la mâini. De parcă hârtia aia ar fi suficientă ca să-ţi recapeţi pământul!

Deci ne asumăm răspunderea… Mai bine spune adevărul, domnule Ponta! Spune că nu ai vrea matale să-ți asumi nimic dar ți-au pus ăia de la CEDO ”sula-n coaste” (ca să folosesc o expresie favorită a maestrului politicii USL, Iliescu), ți-au dat ăia termen să rezolvi problema retrocedării proprietăților din România. În fapt, dacă nu terminăm odată cu astă chestiune, neînţelegătorii ăia de la CEDO vor declanşa procedura de infringement. Premierul ar fi declarat că speră la un ”consens politic” pentru o măsură care să conducă la reeșalonarea plăților, bani cu care statul ar trebui să-i despăgubească pe proprietarii deposedați de proprietăți. Adică mai rostogolim niște datorii pe mai încolo. Cândva. Mai târziu. Poate în guvernul viitor. Știți cum e, mai moare vreunul și nu are moștenitori sau sunt în lumea largă și nu-i mai interesează. Mai uită vreunul să vină după bani că între timp mulți au îmbătrânit și s-au senilizat. Mai verificăm dacă nu s-au dat pământurile prin fraude și asta duce la încă un proces căci la noi ce nu „s-a dat” prin fraude? Orice amânare e bună, ce contează că oamenii au albit sau au murit așteptând să li se facă dreptate, să li se dea pământurile strămoșilor înapoi?

Pe lângă retrocedările nerezolvate de 23 de ani, mai avem și problema înscrierii terenurilor în Cartea Funciară. Pe care ne-o cere Europa. Așa, pentru că scârba de coana Europa nu ne crede nici aici pe cuvânt. Vrea negru pe alb ca fiecare bucățică de pământ să aibă o carte, să fie înscrisă acolo și să nu se mai poată schimba nimic. Ca să se însămânțeze și în pământ expresia:”Ai carte, ai parte”. Măcar la pământ să avem carte că în rest avem doar diplome.

Sigur, doamnă Europă, au spus guvernanții noștri, facem! Că la promisiuni nu ne întrece nimeni. Așa încât în stilul atât de caracteristic românesc, am promis Europei că îi vom da un răspuns clar pe chestiunea asta. Și, ca să-i arătăm că suntem de bună credință, am dat și o lege prin care toate, dar absolut toate terenurile din România vor fi cadastrate și întabulate în Cartea Funciară. Pe banii statului. Legea, dată încă de pe vremea PDL-ului, anul trecut, a mai fost republicată o dată anul acesta în Monitorul Oficial. A apărut în Monitor și Protocolul încheiat între Uniunea Notarilor și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară cu toată procedura de urmat. Tot de anul trecut. Și din nou anul ăsta, cu ceva modificări.

Frumos, nu? Și? Și...atât. Avem lege, ce ne mai trebuie altceva? Dacă suni pe la primării și întrebi cum îi cu certificatul acela de posesor îți spun domnii funcționari că nu au auzit. Oficiul de cadastru încă nu știe cum se va face. Notarii așteaptă cele două certificate de la Primărie și Oficiul de cadastru ca să-l elibereze pe cel de-al treilea. Și uite-așa poți să te plimbi de la Ana la Caiafa la nesfârșit. Până mori sau ți se urăște de atâta pământ. Poți scrie un roman în stil Kafka. Pământ nu vei primi dar, cine știe, poate vreun Nobel sau Pullitzer mai degrabă.

Naiva Europă! Păi dacă înscriem în Cartea Funciară toate terenurile, cum mai mutăm noi terenul bătrânelului neputincios cu 500 m mai la vale, într-o râpă, iar în locul lui, la şosea, împropietărim un șmecher? Cum mai schimbăm planurile parcelare de câte ori avem chef dacă toate-s acolo, aliniate în Cartea Funciară? Simplu, dăm legea și nu o aplicăm.

Legea 7/96 modificată și republicată în Monitorul Oficial 83 din februarie a.c. ar fi certificat pe bune cât teren este în România și al cui este el. Rezolva și situația posesorilor neproprietari, acei amărâți care au cumpărat pe vremuri cu ”zdelcă” (chitanţă de mână), când pe Ceaușescu îl apucau frisoanele numai la auzul cuvântului proprietar. Cu acele trei certificate de posesor (de care v-am spus mai înainte că nu a auzit nimeni de pe la Primării) s-ar fi întocmit cadastrul și, după o perioadă de aşteptare a posibilelor contestaţii, deveneai proprietar deplin prin posesie. Zice bine legea, nu? Păi da, pe noi în teorie nu ne întrece nimeni, practica ne omoară!

Din păcate, nu am auzit ca legea asta să fi avut dezbateri publice, nimeni nu a încercat să-i înveţe pe sutele de mii de căuzaşi cum să procedeze ca să intre în legalitate cu pământul pentru care au şi acum doar o hârtie îngălbenită de vreme, semnată de mână. Pentru că încă nu s-a terminat de împărţit prada, e simplu, nu?