Sunt clipe când
ace de gheață strabat sufletul meu
Iar alteori simt cum inima nu-i decât o lavă fiebinte
Încât îmi e teamă că am să mă prefac în om de zăpadă
Sau într-o stea învârtindu-se la nesfârșit după soare
Mi-e dor de echilibrul între o stare și alta
Dar n-aș mai fi eu, toridă și înghețată deopotrivă
M-aș transforma într-un echilibru anost
O egalitate absurda a nici cald și nici rece.
Mă uit la pașii mei prin zăpada pură și albă
Și-i vad topindu-se sub raza de soare săgalnică
Mă privesc cu mirare, înghețată și caldă
Și-aștept furtuna de zăpadă prin raze de soare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu