Avocatul diavolului

La ceas de asfințit, în prag de primăvară, încerc să-i înțeleg pe cei care votează cu stânga, cea care în ultima vreme are accente din ce în ce mai comuniste. Și pentru asta mă voi transforma în avocatul celor 4 milioane care au votat USLul la alegerile din 9 decembrie 2012, a celor care nu cred în beneficiile pe care le-ar aduce lor o societate democratică capitalistă.

Tone de hârtie au fost mâzgălite după alegeri, câștigate en-fanfare de către Uniunea Social Liberală.Votanții care i-au adus la putere într-o majoritate convenabilă pentru orice proiect de guvernare sau legislativ au fost etichetați în tot felul de presă. Li s-a spus: ”idioți”, ”cretini”, ”fără creier”, ”manipulați”, ”carne de tun” și alte asemenea epitete.  Cuvinte jignitoare cu care nu sunt de acord pentru că ele sunt un atac asupra acelei libertăți de a alege pentru care am luptat. Cine nu-i de acord cu mine nu e idiot, are doar o altă alegere. Și oricum mi se pare nefiresc să-i etichetăm în acest mod și apoi să le vrem votul. pentru că ei sunt masa de votanți, cei care vin din 4 în 4 ani și pun ștampila pe candidați.

Dincolo de faptul că în cei 4 milioane pot fi părinții dvs., vecinul, portarul de la compania unde lucrați, aș vrea să vă aplecați cu seriozitate asupra acestui fenomen și să facem împreună o analiză cu privire la motivele pentru care a fost votat engross USL. Și mai mult decât  votul din 9 decembrie aș vrea să analizez care ar fi motivele pentru care o parte bună a populației și-ar dori din nou o societate la fel cu cea apusă în decembrie 1989.   

Am trăit în comunism și am înțeles foarte bine nemulțumirile populației față de regimul dictatorial condus de Ceaușescu. Nu vă îmbătați cu apă rece! Majoritatea cetățenilor nu-l urau pe Ceaușescu pentru că ne furase libertatea de opinie, de exprimare, propria noastră alegere a viitorului. Ar însemna să considerăm acest popor, în majoritatea lui, mai cult decât este. Nu. Majoritatea cetățenilor români îl urau pe Ceaușescu pentru că nu se găsea de mâncare, era frig în casă, nu era apă caldă. 

În rest, asta cu libertatea individului, cu confiscarea  dreptului de exprimare sau de mișcare în afara granițelor era apanajul urii clasei intelectuale din România față de regimul comunist care suprimase aceste dorințe. Cei 10 -15% care formau clasa intelectuală erau cei care urau că trebuiau să fie prezenți la ședințele de partid, să ia cuvântul și să pronunțe niște expresii din limbajul de lemn de care le era silă, urau că trebuiau să dea socoteală despre munca lor unor nulități care erau activiștii de partid, urau obligativitatea participării la simulacrul de vot care se organiza o dată la 4 ani. Urau tot ceea ce le restrângea libertatea lor individuală dar, încă o dată, acești oameni erau în proporție de 10 -15%, plus minus câteva procente. Restul populației nu avea treabă cu libertatea de exprimare. Vă spun cu mâna pe inimă, cred că dacă Ceaușescu le-ar fi dat apă caldă, căldură și s-ar fi găsit mâncare în magazine, nici unul din ceilalți 85- 90% nu ar fi avut ce reproșa comunismului și cu atât mai puțin ”Marelui Cârmaci”. 

Da, au participat la evenimentele din decembrie 1989 și oameni din acest procent de 90% dar pentru motivele arătate înainte și nu pentru cucerirea unei libertăți pe care nu o înțelegeau și de care nu aveau nevoie. Da, poate au strigat ”Jos comunismul” dar strigătul lor nu era corelat cu înțelegerea unei altfel de societate decât cea în care trăiau.

Ce le-a oferit celor 90% comunismul ca să aibă păreri de rău și să-și dorească, în taină, revenirea la o astfel de societate? O să încerc să explic, concentrat în cuvinte puține:

 O slujbă sigură. 
Pe bani puțini, e adevărat, dar sigură. Și fără muncă să dai în brânci. Vă aduceți aminte că pe vremea aceea era o mândrie să ieși la pensie din același loc de muncă unde te angajai pentru prima data la 16-20 ani? Făceai o școală profesională, știai că vei fi repartizat într-o fabrică și dacă nu furai sau nu erai beat zilnic la slujbă ieșeai la pensie de acolo.

Chiar dacă erau bani puțini pe care-i luau în acele vremuri, oamenii astăzi percep doar siguranța de atunci a slujbei, lipsa de stres pentru că aveau serviciu și nu urmau să fie dați afară și nici fabrica nu se desființa pe vremea aceea. 

Oricum, nici azi nu sunt salarizați cu mult mai mult decât atunci dacă raportezi la ce pot să cumpere din veniturile lunare la care se adaugă stresul jobului nesigur de azi pe mâine.

O locuința. 
Mică, înghesuită, uneori într-un cartier mărginaș, dar fiecare avea o locuință. Să ne aducem aminte că aproape fiecare familie, la venirea unui copil primea o locuință, garsonieră, apartament. E adevărat că erau locuințe cu chirie dar era o chirie modică, către stat, nu riscai să te dea afară nimeni din cuibușorul tău, mai mare sau mai mic.

Vremurile de după revoluție au adus responsabilitatea să-ți cauți singur locuință, să o cumperi sau construiești.  Sau să stai cu chirie la mâna unui particular, o chirie nesigură într-o locuință nesigură din punct de vedere al stabilității domiciliului.

O vacanță pe an pentru fiecare. 
Comunismul a dat posibilitatea fiecărei familii de a pleca la mare, munte sau într-o stațiune balneoclimaterică o dată pe an. Biletele erau ieftine, asigurate prin sindicatul muncitorilor, mâncarea asigurată (3 mese pe zi), aproape tot românul și-a petrecut un astfel de concediu. E adevărat că concediul însemna aici acasă, dar ce contează? Însemna 14 zile la mare sau la munte sau 18 zile într-o stațiune.

După revoluție există o majoritate care nu a mai plecat niciodată în concediu. Pentru că vacanța e scumpă iar banii puțini. Concediul e petrecut de obicei la părinți la țară (aceia care îi mai au) și acasă. Iar dacă ai curajul unui concediu înseamnă o strângere de curea pentru mai multe luni pentru o odihnă de maxim 7 zile.

Siguranța. 
Exista această siguranță, dincolo de slujbă, vacanță, locuință. Părinții nu erau îngrijorați ce fac copiii lor în tabără, la cercurile de la școală, în drumul de la școală către casă, nu erau îngrijorați unde vor locui dacă se căsătoresc, unde vor munci, cine le va crește copiii. Toate astea se rezolvau de stat, tu trebuia doar să aplauzi din când în când.

 Nu fac apologia comunismului, am vrut doar să mă pun în pielea unui cetățean simplu, zidar, tâmplar, electrician care nu-și dorește libertate de exprimare. Viața lui e mult mai ancorată în realitatea zilnică. Își pune doar întrebarea dacă schimbarea adusă în România în decembrie 89 a adus pentru el ceva bun sau nu. Iar răspunsul îl dezamăgește: banii sunt tot puțini, la căldură a fost nevoit să renunțe singur ca să facă față cheltuielilor de la asociație, la fel la apă caldă, mâncare se găsește în magazin dar fără bani să o cumperi pare mai frustrant decât atunci când nu era, stă în gazdă cu frica că-l va anunța proprietarul fie că i-a mărit chiria fie că vrea să vândă, vacanță nu a mai făcut de ani buni, e într-un permanent stres cu slujba și-i îngrijorat cu fiecare zi care trece de siguranța familiei sale. Poliția nu-l mai  apără sau așa percepe el, dreptatea e atârnată într-un cui și i se pare că altfel e tratat vecinul decât el în justiție doar pentru că are bani mai mulți, funcționarul de la ghișeu îl tratează cu dispreț sau milă, i se pare că nu mai este stăpân în țara lui.

Asta este situaía celor 4 milioane de votanțí pe care USLul a reușit să-i convingă că le va îndeplini dorințele. Sigur, au fost doar niște promisiuni de campanie electorală care nu vor fi aplicate în practică pentru că lucrurile stau altfel acum în România. Și promisiunile fără acoperire în realitate sunt doar simpe minciuni. Ele însă au prins în mintea omului care își dorește acele lucruri pe care le-am enumerate mai sus. Și asta dacă ne raportăm doar la votanții USLului. Mai sunt și cei care formează grosul absenților la vot despre care nici măcar nu știm ce vor. Vor o politică de dreapta, vor una de stânga? Știm doar că că nu participă la procesul electoral. Și despre ei ar merita o analiză serioasă. Pentru că și ei sunt cetățeni români și cu siguranță își doresc ceva de la politicieni. Descoperiți și ce vor absenții și faceți politici economice adecvate care să-i scoată din absenteeism și să vină la vot.     

Puneți-vă în pielea acestor oameni și spuneți-le ce le oferiți mi mult decât le oferea comunismul! Și dacă o să găsiți un răspuns real, sincer, atunci nu vom mai avea votanți majoritari de stânga. Încercați însă să nu puneți pe primul plan nevoile voastre de libertate de opinie, de mișcare, oportunitatea de câștig pe care ți-o dă o societate democratică. Încercați să răspundeți nevoilor celor 90% care nu vor oportunități și libertăți, ei nu sunt creatorii, sunt doar executanții, vor stabilitate și viață materială decentă. Dacă veți găsi răspunsurile corecte pentru ei, victoria democrației va fi asigurată pentru multă vreme.