Lapte gros

Motto : „Primul lucru care s-a privatizat în România este interesul național”
Octavian Paler
Vă mai aduceți aminte de jocul cu care ne pierdeam vremea ades, în copilărie? Lapte gros este un joc pe echipe. Un jucător va fi desemnat arbitru (perniţă, stâlp, etc) iar restul jucătorilor se vor împărţi în două echipe egale. O echipă stă pe poziția de capră iar cealaltă sare în spatele aplecat al primilor, fără să atingă pământul. În condițiile unor greșeli din partea săritorilor sau al neghicirii unui număr (spus arbitrului de o capră) săritorii pot deveni capre iar caprele săritori. Din ce îmi aduc eu aminte era imposibil ca o echipă să fie numai capre și alta doar săritori, trebuia să se întâmple o greșeală din partea săritorilor și echipele să își schimbe locul.
Am crezut pentru multă vreme că politicienii noștri, împărțiți în stânga și dreapta, joacă de 23 ani lapte gros. Aceleași echipe, unii capre, alții săritori, până când își schimbau locurile datorită greșelilor săritorilor. Până nu de mult aveam credința că pentru prima dată jocul oferit de politicienii români avea un arbitru, nimeni altul decât președintele României. După declarațiile domniei sale în care am aflat că Victor Ponta este un Prim Ministru bun, că țara se îndreaptă spre o direcție bună sub Guvernul USL, că Premierul este un proeuropean care respectă și cunoaște valorile europene, încep să mă îndoiesc de raționamentul meu. Sigur joacă lapte gros dar nu așa cum am crezut eu. Ia să mă gândesc…
Dar dacă toți politicienii și când mă refer la toți însemnă toți fără excepție joacă de fapt lapte gros cu noi, cetățenii, mereu pe post de capră? Ei fiind de fapt o singură echipă, într-un joc cu reguli schimbate față de ce știam eu din copilărie, în care niciodată capra nu poate să ajungă săritor, în care săritorii sunt doar o mână iar caprele câtă frunză și iarbă? Dacă ne-am pus destinul în mâna unor săritori, noi fiind capre pentru veșnicie?
Sigur, în timp ce ne călăresc ne mai spun și povești. Că nu s-ar împăca așa de bine unii cu alții. Că de fapt sunt și ei două echipe care din patru în patru ani luptă ca să ieșim și noi din poziția de capră și să trecem la stadiul de săritor. Ne șoptesc la ureche (în timp ce ne mai călăresc o dată) că o fac pentru binele nostru și… mare cuvânt! … pentru interesul național.
Stând gârbovit cu dumnealor, din ce în ce mai grei, în spinare, mă tot gândesc ce-o fi însemnând interesul național. Că doar din poziția de capră mă doare spatele, nu creierul.
Hans Morgentau, considerat fondatorul realismului politic, emitea ideea că ceea ce numim interes naţional este format dintr-un „sâmbure tare” prezent în orice situaţie şi un înveliş format din elemente variabile care se modifică în funcţie de împrejurările istorice concrete. În sâmburele tare intră păstrarea identităţii fizice, politice şi culturale ale unei naţiuni şi se referă la asigurarea identităţii naţionale şi a integrităţii teritoriale, la păstrarea ordinii şi a echilibrului intern. Învelişul se stabileşte în funcţie de evoluţia raporturilor de putere, de alianţele posibile, de proiectele de securitate credibile.
Hopa! Deci eu, capra, n-am nici în clin nici în mânecă cu interesul național! Credeam că acest interes național este format din ceea ce ne dorim noi, caprele, pentru viitorul nostru și al țării în care ne-am născut. Pare-se că interesul național este în afara și dincolo de noi.
Ei, în aceste condiții încep să înțeleg mai bine arta compromisului. Am spus să înțeleg nu să îmi placă. Dacă compromisul se face pentru acest sâmbure tare, e normal ca învelișul să se schimbe precum un cameleon. Înțeleg cum azi poți să-i spui unuia pisic și apoi să-i spui că e bun cum nici nu te-ai fi așteptat. Înțeleg să spui că niciodată cât vei avea tu puterea de a numi nu-l vei numi pe el, pentru ca, nici câteva luni mai târziu, să-l numești.
Ce nu înțeleg eu este coabitarea coabitaților. Dacă Președintelui i se pare firesc să coabiteze cu Ponta (pentru interesul național, bată-l vina!) atunci nu coabitează și cu cei cu care coabitează Ponta? Mi se pare că în ultima vreme politicienii noștri nu fac decât să se regrupeze, ei între ei, echipa săritorilor. Capra rămâne fixă, cu spatele aplecat.
Pe principiul ”prietenii prietenilor mei sunt prietenii mei” merge și ”coabitații coabitaților mei sunt coabitații mei”. Suntem o mare familie fericită. Băsescu coabitează cu Ponta, Ponta coabitează cu Antonescu care coabitează cu Voiculescu. Și dacă mai punem la socoteală și ultimile declarații ale purtătorului de cuvând al PDLului, rezultă că și Blaga visează să coabiteze cu Antonescu. Care… n-ați uitat, coabitează cu Voiculescu și cu Ponta iar Ponta, ca un Premier excelent care este, coabitează cu Băsescu.
Capră fără posibilitate de a deveni săritor, mă întreb nedumerită: Cine coabitează cu poporul român, cu oamenii de la Oltchim, cu cei de la Poșta Română, cu viitorii dați afară de la Uzinele Dacia și Arcelormital?  Și … pe când schimbul de echipe la lapte gros? Un schimb real în care caprele să mai devină și săritori. Cu un arbitru echidistant și necoabitant cu coabitații coabitanților.