Art 16 Constituție dispune:
”Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. Hai să dezbatem acest articol analizându-l după metoda logică și gramaticală.
Cine sunt egali? Cetățenii. Asta înseamnă că subiectului principiului egalității este orice cetățean, persoană fizică. Cu alte cuvinte cetățenii, ei între ei, sunt egali. Foarte frumos.
Dar persoanele juridice? Ce ne spune constituția despre persoanele juridice? Mai nimic, găsim doar în art. 35 alin 3 că: ”Persoanele fizice și juridice au îndatorirea de a proteja și ameliora mediul înconjurător”. Și-atât. Bravos Constituție!
Să înțeleg din textul de lege că persoanele juridice, din punct de vedere constituțional nu sunt egale în fața legii? Păi cam așa s-ar înțelege. Și dacă dăm timpul înapoi din punct de vedere al miilor de miliarde de lei pe care statul le-a scutit de la plată anumitor societăți comerciale cu capital majoritar de stat, rezultă clar și indubitabil că persoanele juridice nu sunt egale în fața legii cătă vreme unele care nu și-au plătit datoriile la stat au fost scutite de debite de zeci de ori iar altele au fost executate silit de stat și au fost declarate falimentare.
Ce mai trebuie să vedem în textul de mai sus? Unde sunt egali cetățenii. În fața legii și a autorităților publice. Cum interpretăm? Textul de lege poate fi interpretat că o lege se aplică în mod egal față de toți cetățenii sau că autoritățile publice se comportă egal cu toți cetățenii, fără a-i privilegia pe unii și fără a-i discrimina. Și asta pare frumos!
Cum se asigură însă egalitatea între cetățean și stat? Păi nu se prea asigură, statul te executa dacă ai datorii la el, tu nu-l poți executa dacă are datorii la tine. Mai mult decât atât, aberant, statul, pentru o anumită datorie, îți blochează toate conturile la toate băncile și-ți poate lua suma și de 10 ori dacă o ai în zece conturi. Cetățenii pot lua banii din contul statului? Nu. Și dau exemple doar acele sentințe definitive și irevocabile pentru debite câștigate de profesori pe care statul nu le-a onorat ci le-a amânat la plată, le-a eșalonat și în genere le va plăti când vor mușchii lui.
Invers, un cetățean poate să-l amâne pe stat la plată, să spună că va plăti peste 3-5 ani, în tranșe, să-și dea ordonanțe de amânare având în vedere criza economică? Nu, sigur că nu poate. Cetățeanul, cu ochii duși în orbite de griji, stă la mâna statului, se roagă de el, își pierde timpul să meargă în audiențe peste audiențe ca să-și recupereze banii datorați de stat. Iar dacă statul ți-a luat banii abuziv din conturi, să vezi daravelă, cât de chinui să-i recuperezi, dacă îi mai recuperezi vreodată.
Egalitatea nu subzistă nici în ceea ce privește majorările de întârziere și termenele de prescripție pentru recuperarea debitelor. Statul are la dispoziție cinci ani să recupereze de la tine, cetățean, sumele datorate, tu ai numai 3 să recuperezi datoriile pe care le are statul către tine. Statul îți percepe pentru orice sumă achitată cu întârziere majorări, penalități și dobânzi care se cumulează și de cele mai multe ori se ridică la cifre amețitoare, de 10 de ori mai mari ca debitul în sine. Tu? Fii fericit dacă îți recuperezi debitul de la stat și-n cel mai fericit caz dacă te adresezi instanței mai câștigi o dobânda legală care este cu mult sub penalitățile, majorările și alte hangarale pe care ți le ia statul dacă ești datornic. Dacă câștigi.
Și dacă tot am pronunțat cuvântul magic justiție, acționarea statului în instanță pe motiv că te-a executat abuziv, că datoriile tale sunt mai mici decât zice el, că ți-a calculat greșit debitul și/sau majorările/penalitățile, că legea spune altceva decât zice onorabilul stat, că te execută deși a trecut termenul de prescripție este o adeărată aventură a lui Don Quijote de România cu moara de vânt care este statul român. Trebuie să ai 10% din valoarea pe care o contești ca să depui cauțiune dacă vrei să se pronunțe judecătorul pe suspendarea executării, nefiind sigur însă că îți va admite cererea de suspendare. Dacă nu ți-o admite (și nu ți-o prea admite) sau n-ai ăia 10% de cauțiune, tu te lupți ca un idiot în timp ce statul, în paralel, îți golește conturile. Dacă câștigi, te întorci la altă luptă absurdă, să-ți recuperezi, la paștele cailor, banii deja executați.
Și dincolo de aceste inconveniente care te aruncă practic în cea neagră depresie, mie mi se pare că cea mai evidentă inegalitate dintre cetățean și stat este dată de acele puține procese câștigate de cetățean în fața statului din care mass-media face o știre de senzație. Dacă e știre de senzație înseamnă că cetățeanul nu prea câștigă în fața statului și nu pentru că nu ar avea dreptate ci pentru că percepția judecătorului asupra dosarului când una din părți este statul este de cele mai multe ori subiectivă, înclinând dreptatea în favoarea statului, chiar și atunci când legea și probele din dosar nu prea spun asta.
Egalitate? Stat de drept? Da de unde! Inegalitate și drept al statului nu al cetățenilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu