Acasă

duminică, 16 decembrie 2012

Să râzi la orice vârstă

Undeva departe, într-un colț de suflet,  stă copilăria mea. Cu lipsuri pe care le văd doar acum. Atunci cu momente care erau doar un munte de  fericire. Cu niște părinți severi dar drepți. Cu copii cu care ne jucam fără a avea jucării, împleteam cocenii de porumb, furam cireșe din gradina vecinilor, ne jucam "Țară, țară vrem ostași" și ne duelam cu săbii de lemn. Și râdeam. Râdeam foarte mult. Zilnic. Din orice. Îmi aduc aminte că prin clasa a VII-a când deja mijeam a domnișoară m-a admonestat mama că râd tot timpul, că merg râzând pe stradă și că lumea m-ar putea considera o fată neserioasă.
Mă întreb de ce oare cu trecerea anilor uităm să mai râdem. Suntem tot timpul încruntați, severi cu ceilalți și severi cu noi înșine. Iar  dacă cineva ne spune o glumă bună punem repede mâna la gură că e rușine să ne vadă lumea râzând în hohote. Că, de, suntem oameni serioși și trebuie să fim percepuți ca atare.
Mă uit la fotografiile prietenilor mei de aici din țară și mă uit la fotografiile prietenilor mei care au ales să trăiască aiurea în lumea largă. În toate fotografiile prietenilor mei care au adoptat o altă țară decât cea natală se vede un zâmbet larg sau chiar un râs sănătos. Noi, cei de acasă, nu. Noi căutăm să fim cât mai serioși și de cele mai multe ori chiar un pic triști în fotografii.
M-am tot întrebat dacă nu cumva țara asta te face sobru? De ce nu putem fi fericiți nici măcar într-un insantaneu?  E o seriozitate pe care ți-o impune societatea, lipsurile vieții? Nu, nu cred. Nici dincolo nu-s câini cu colaci în coadă. Și totuși oamenii arborează râsul, zâmbetul, fericirea.   
Probabil că încruntarea noastră provine, cu acea  dualitate care ne împarte viața în două - lipsa de sinceritate în practică și teoretizarea sincerității ca mod de viață  - , din frica că dacă zâmbim ”nu se cade” și ”ce zice lumea”. E un alt fel de a face mătănii largi în biserică dar niciodată acasă înainte de culcare, de a face semnul crucii lung și des ca să ne vadă preotul și vecinii la slujbă dar niciodată acasă la masă. E o mască pe care-o arborăm și ne amăgim că lumea (cine naiba o mai fi și asta!)  o să ne creadă oameni care merităm respectul celorlalți. E o alterare voită a zâmbetului pe care l-am avut în copilărie dar l-am pierdut în maturitate. Sau l-am ascuns într-un ungher. 
Dacă îmi doresc ca ceva să se întâmple pe meleagurile astea în care m-am născut este ca oamenii sa învețe să râdă din nou. Zilnic. Din orice. Și la orice vârstă.

3 comentarii:

  1. Amintirile tale sunt comune in multe puncte in spatiu si timp... Despre zambetul occidental, plastic sau din toata inima, se pare ca e mai mult in poze. Daca zambesc prea tare in Open House sau in alt mediu, oamenii intra la idei... La Ambasada americana, cand mi-am luat tichetul de iesire, am vorbit cu o americanca. Mi-a aratat ca poti avea o poza zambitoare in pasaport fara sa ti se spuna ca schimba configuratia fetei...
    Lili, tu in special ai un dar inteligent de a face pe oricine sa rada in secunde, cei ce te cunosc pot spuna asta. Daca ai face un TV show: Lili - pilula zilnica, ai fi faimoasa far asa incerci. Aici e foarte greu sa gasesti asa un talent natural... Te sarut si multumesc de amintiri frumoase si de pilula zilnica, o translez lui Ross

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, vreau să spun multe din copilaria mea, verile de la Pocoleni cand ne alerga bunica pe amandoua prin gradina ca impletam cozi la porumb. mai tii minte?

      Ștergere
  2. Vreau să-i mulțumesc foarte mult DR Dawn acuna pentru munca minunată pe care a făcut-o pentru mine, ajutându-mă să-mi salvez căsnicia, soțul meu a cerut divorțul din cauza micii neînțelegeri în care am avut-o În ultimele luni, nu mi-am dorit niciodată asta. pentru că îmi iubesc atât de mult soțul și toată investiția noastră a fost o asociere în comun și nu vreau să fiu departe de familia mea și de cei doi copii drăguți ai mei. Prietena mea mi-a povestit despre DR DAWN ACUNA și despre cum a ajutat-o ​​cu problemele ei conjugale, așa că a trebuit să-l contactez pentru că vreau să-l opresc pe soțul meu să-și completeze scrisoarea de divorț și vreau să-mi țin familia unită și, după ce am contactat-o. , mi s-a spus ce sa fac si cand urma sa incep sa vad rezultatul, am facut cum mi-a spus DR DAWN ACUNA si dupa cateva zile m-a sunat sotul meu si a inceput sa-si ceara scuze si totul a fost un vis pentru mine si traim cu totii. din nou fericiți împreună datorită DR DAWN ACUNA. Contactați-o astăzi ajutor prin.
    *Dacă vrei liniște în casa ta.
    *Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul tău.
    *Dacă vrei o căsnicie frumoasă.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata.
    *Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    *Dacă vrei o vrajă de noroc.
    *Dacă doriți să vă îndepliniți dorințele.
    Si etc,
    Scrie-i Whatsapp: {+2348032246310}
    E-mail: { dawnacuna314@gmail.com }

    RăspundețiȘtergere