Menajerele soacrei mele – Cap V - Cici

Cici

Cici a intrat în viața noastră la sfârșitul lui septembrie 2004, după tragedia care ne-a schimbat viața definitiv și plecarea lui Nuți în condiții dubioase, cu bijuteriile mele cu tot.

Cecilia, evreică de origine, era de aceeași vârstă cu mine și angajarea ei s-a petrecut fulgerător. A fost prima persoană care a sunat urmare a anunțului de angajare, m-am trezit cu ea în biroul meu de la Balotești în aceeași zi după telefon și în câteva minute m-a vrăjit, am angajat-o. Privind retrospectiv în urmă îmi dau seama că era ușor să mă manipulezi în acea perioadă iar Cici era foarte inteligentă și a înțeles perfect în câteva minute că mintea și sufletul meu erau în altă parte și că era o corvoadă angajarea unei menajere. Așa că a profitat de vulnerabilitatea mea și a locuit la noi peste un an și jumătate. Spun că eram vulnerabilă pentru că am angajat pentru prima dată o menajeră despre care nu am cercetat nimic, n-am știut niciodată unde a locuit până să se mute cu Buni, n-am știut cât din poveștile spuse de ea erau adevărate sau invenții. Ceea ce pot să spun este că vraja lui Cici asupra mea și a familiei mele a fost continuă, am considerat-o aproape ca pe o soră mea și aveam chiar de gând să-i creez un drept de abitație pe casă pentru ca nu cumva copiii să o fugărească după moartea lui Buni.
Era o perioadă tulbure pentru familia mea și datorită tragediei care îmi întuneca zilele și-mi provoca insomnii am ales să ne mutăm din apartamentul unde trăisem până atunci. Mi se părea că în altă casă va fi mai bine pentru mine și pentru fiica mea așa că prin octombrie ne-am mutat din apartamentul în care locuisem cu Vlad. Acolo era greu să-i văd camera goală cu cărțile aranjate de el, micile lui amintiri puse într-o anumită ordine, chitara rezemată de perete, şevaletul cu pictura începută. Era nevoie de un alt început, departe de locul acela aşa că am vândut un teren pe care îl aveam (şi el legat de nişte proiecte ale lui Vlad) şi am cumpărat o căsuţă în nordul Bucureştiului, în cartierul Domenii.

Cum Tavi locuia cu prietena lui în gazdă într-o garsonieră iar Buni într-un alt apartament destul de micuț ni s-a părut că este mai convenabil ca în apartamentul din care ne mutasem  să locuiască cu toții, căci erau 4 camere generoase. Timp de peste 6 luni Cici a locuit în acest fel: cu Buni, Tavi şi Mihaela și nu am știut prea multe despre ce se întâmpla acolo decât din povești căci eu evitam din răsputeri să mă întorc în locul unde  fusesem patru persoane și de unde plecasem doar trei.

Ceea ce m-a impresionat în această perioadă este că Cici venea foarte des la noi, deși ne mutasem în cu totul altă zonă a Bucureștiului și acele discuții cu ea erau ca un pansament pentru durerea care mă măcina. Dincolo de ceea ce a făcut Cici mai târziu, dincolo de faptul că probabil mai toate poveștile ei erau unele inventate, pentru mine cel puțin în acele momente a fost omul de care m-am agățat și care a reușit să mă facă să ies din carapacea în care mă închisesem şi care nu mă lăsa să vorbesc despre Vlad. Între noi în casă era o tăcere grea și Cici a știut să ne facă să trecem peste asta. Nu ne-a oprit durerea dar nu știu cum ne-a învățat să conviețuim cu ea. A fost omul care a stat foarte mult de vorbă cu Olimpia și ea într-o perioadă debusolantă căci Vlad fusese pentru amândouă ca un far luminos pe care l-am iubit dincolo de toate barierele şi conflictele dintre noi, inerente adolescenţei. Pentru toate aceste lucruri, peste timp și fără să știu dacă o să citească vreodată aceste rânduri, Cici merită mulțumirile mele. 

După șase luni de stat împreună Tavi cu prietena lui au dorit să aibă casa lor așa că le-am mutat și pe Buni împreună cu Cici într-un apartament pe bdul Mihalache, foarte aproape de locul în care locuiam noi. Era inutil să păstrăm apartamentul de 4 camere doar pentru Buni și Cici, era foarte departe de noi iar eu refuzam să merg acolo și soacra mea era foarte supărată din cauza asta deși îmi înțelegea motivele.

După mutarea lui Buni și Cici la nici 5 minute de casa în care locuiam, vizitele ei la noi acasă nu s-au întețit, aproape că a preluat și gospodăria noastră. Îmi făcea atât de bine ca la întoarcerea de la birou  să găsesc câte o surpriză în bucătărie, florile plivite de buruieni în grădină, casa curată, cățelul hrănit şi vesel, Buni îngrijită şi mulțumită că mă vedea zilnic încât aproape că am cedat toate treburile casei lui Cici, ea plătea utilitățile, stătea noaptea cu Olimpia dacă noi plecam din localitate, avea grijă și de Buni și mi se părea că totul este prefect. Doar faptul că Vlad nu mai era cu noi îmi întuneca zilele dar graţie lui Cici ştiam că acest lucru este ireversibil.

Nu știu dacă fusese într-adevăr profesoară de franceză dar citise foarte mult la viața ei și avea un bagaj de cunoștințe care te făcea să o crezi că spune adevărul. Mi se părea că l-am prins pe Dumnezeu de un picior și că Cici va face parte din viața noastră chiar și când Buni avea să nu mai fie. Era atât de atentă cu mine încât nici la cimitir nu mă lăsa să merg singură, mă însoțea întotdeauna și stătea politicoasă la o distanță considerabilă dacă eu simțeam nevoia să vorbesc singură cu copilul meu. Cici n-a fost niciodată umilă dar cu toate că mă tutuia avea un respect bazat pe o educaţie aleasă, prietenie dar şi o distanţă politicoasă pe care numai occidentalii o ştiu, cea dintre un angajator şi un angajat. Cu tot ce a făcut, Cici m-a cucerit.    

Din toate poveștile pe care mi le-a spus Cici, am să vă spun doar pe aceea care a dus-o de la mărire la decădere. Sau cel puțin așa cred, căci pentru nimic din ceea ce mi-a povestit Cici n-aș putea să bag mâna în foc dacă s-a petrecut cu adevărat sau era doar în imaginația ei.

Căsătorită de tânără cu un vecin cu care copilărise, evreu și el, după revoluție s-au băgat amândoi în afaceri renunţând la slujbe, el inginer, ea profesoară de franceză. Amândoi evrei, s-au orientat evident spre o afacere cu aur așa că au deschis o bijuterie. Din câte am înțeles eu de la Cici, spun asta căci poveștile ei nu se terminau niciodată și întotdeauna lăsa întrebări fără răspuns, în afacerea cu bijuterii luai de la Banca Națională aurul pe care îl prelucrai. Cu credit bancar, bineînțeles. Cam așa s-au întâmplat lucrurile și cu Cici, împreună cu soțul ei au luat un credit ipotecându-și casa. Cu banii au cumpărat lingouri pe care să le prelucreze în bijuterii.

Lucrurile au mers bine o perioadă, cei doi copii ai lor – băieți amândoi - au plecat să facă facultatea în străinătate, aveau maşină, a fost pentru un timp o mare doamnă, patroană de magazin de bijuterii cum nici nu-şi imaginase vreodată. Locuiau într-un apartament în cartierul Domenii (la o scară vecină, în acelaşi bloc cu apartamentul în care o mutasem cu Buni). Putea fi adevărat ceea ce îmi povestise dacă punem la socoteală faptul că ne rugase ca vecinilor din bloc, dacă eram întrebaţi, să nu le spunem că este menajeră, ci vara lui Buni care locuieşte cu ea. Poate fi însă şi o ficţiune căci Cici era un bun psiholog şi remarcase faptul că noi nu avusesem relaţii cu vecinii nici acolo unde locuiseră 6 luni, fiind şi noi şi copiii nişte persoane retrase şi rezervate. Doar Dumnezeu şi Cici pot şti cât adevăr şi câtă ficţiune au fost în poveştile şi acţiunile lui Cici, atunci am crezut tot acum mă îndoiesc de aproape tot.    

Din spusele lui Cici băieții ei făcuseră facultatea de calculatoare în Canada și profesau ca ingineri IT în SUA pe niște sume generoase. În poveștile spuse de Cici și pe care încerc să le pun pe hârtie va fi tot timpul o umbră de îndoială pentru că n-am văzut-o sau auzit-o niciodată dând sau primind un telefon de la presupușii ei copii. Și nici Buni n-a auzit-o niciodată. Chiar am întrebat-o acest lucru şi mi-a spus că vorbeşte cu ei noaptea târziu, datorită diferenţelor de fus orar. 

 În afacerea încropită cu soţul ei, totul a fost bine până într-o zi când bărbatul lui Cici a dispărut  cu toate bijuteriile și lingourile luate de la bancă pentru prelucrat. Şi a lăsat-o să răspundă acuzaţiilor de fraudă care au curs ulterior, anchete, întrebări şi declaraţii peste declaraţii. Povestea Cici că ea a fost scoasă de sub urmărire penală pentru că procurorii s-au convins în cele din urmă că nu a ştiut de ceea ce urma să întreprindă soţul ei, mai cu seamă că ea era doar acţionar la firmă dar administrator şi coacţionar era acesta. Dacă sub aspectul laturei penale reuşise să scape, sub aspectul laturei civile, plătise cu casa. Deşi executarea durase ceva ani, Banca îi vânduse silit apartamentul ipotecat.

După o perioadă lungă de vreme (ani, din spusele ei) în care viaţa ei se împărţise între procuratură spre a da declaraţii, o slujbă de suplinitor la o şcoală şi încercarea de a da de soţul ei, Cici deschisese acţiune de divorţ. Soţul ei plecase definitiv cu toată bruma de avere strânsă, cu aurul din magazin şi nu mai exista nici o şansă să se reîntoarcă. Spunea Cici că după ani de zile copiii i-ar fi spus că primiseră un telefon de la tatăl lor care îi anunţase doar că este bine dar că nu poate spune unde este, că îi pare rău că i-a îngreunat viaţa lui Cici dar că era singura cale pe care a găsit-o.

Rămasă pe drumuri căci şi casa moştenire de la părinţii săi fusese vândută tot pentru investiţia în marfă pentru magazinul de bijuterii, Cici a locuit o vreme pe la prieteni până când s-a  hotărât că singura cale este să găsească o familie care avea nevoie de menajeră internă, în acest fel asigurându-şi un salar dar şi casă şi masă. Noi fusesem, după spusele ei, salvarea care a venit la timp căci la vremea când am angajat-o locuia la o prietenă care plecase în străinătate dar aceasta îi dăduse cheile de la casă doar pentru o perioadă, până când îşi găsea un adăpost.

Cam în acest fel a trecut sfârşitul anului 2004 şi tot anul 2005. La începutul anului 2006 am observat niscaiva schimbări la Cici. Femeia care până mai ieri umbla în bermude sau trening, cu un tricou lălăit, cu o geacă ştearsă şi veche, cu fire albe în păr, începuse să aibă foarte multă grijă de ea. Salarul se ducea pe fuste şi bluze, îşi vopsea părul, pantofii sau sandalele nu mai erau fără toc, îşi cumpărase un palton elegant. Ceva se întâmpla în viaţa lui Cici. Chiar începusem să facem mişto de ea, am întrebat-o ce bărbat o fermecase căci aceste îngrijiri care până mai ieri o lăsau rece semnificau clar intrarea în viaţa lui Cici a unui mascul. Cum mergea foarte des pe bdul Mihalache la un anticar care vindea cărţi vechi şi cu care Cici făcuse un soi de afacere cum numai unui evreu i-ar fi venit prin gând, am crezut că acela este bărbatul care îi făcea curte. Cine şi-ar fi imaginat acest soi de afacere? Cici convinsese anticarul să îi dea cărţi la 10% din preţ cu condiţia să i le înapoieze după ce le citea, astfel încât anticarul să le mai vândă o dată. Nu am aflat niciodată care a fost motivul acestei schimbări bruşte în viaţa lui Cici căci nu a recunoscut niciodată că ar exista un bărbat în viaţa ei.

După cum v-am povestit, Cici preluase tote plăţile nu numai în gospodăria lui Buni ci şi într-a noastră. Cerea bani pentru gaz, lumină, telefon, internet, gunoi şi pur şi simplu îi dădeam fără a controla dacă a plătit în luna trecută sau cât sunt facturile în total pe luna în curs. Îmi spunea o sumă şi eu/Virgil ne executam. Exista acea încredere pe care ne-o câştigase şi mai era şi faptul că şi eu şi Virgil n-am crezut niciodată că omul poate fi necinstit, hoţ sau escroc. 

În martie 2006 mi s-a părut însă că nu trecuse o lună de când ne ceruse bani pentru utilităţi ci doar două săptămâni aşa că am întrebat-o de ce îmi cere banii atât de repede. Parcă o umbră de negură a trecut atunci pe chipul lui Cici dar chiar şi atunci a găsit un motiv care mi s-a părut plauzibil, nu mi-l mai aduc aminte şi de fapt nici nu are nici o importanţă. Azi privind în urmă îmi dau seama că cererile de la începutul anului 2006 ale lui Cici de bani se petreceau doar în momentele în care eram la uşă să plec grăbită la birou, când plecam vinerea la munte şi eram cu maşina pornită, în momentele în care stăteam plângând cu albumul de fotografii în braţe uitându-mă la fotografiile lui Vlad. În orice caz Cici cerea bani doar în clipele în care nu aveam timp sau chef să  verific veridicitatea cererii. Iar cererea era atât de elegantă şi politicoasă încât chiar nu-ţi puneai problema vreunei suspiciuni.

În aprilie Virgil a hotărât să ne petrecem un wekend la munte, încerca să mă scoată cât mai mult din Bucureşti pentru a uita de durere. Am discutat cu Olimpia  - şi ea în aceeaşi stare ca şi mine – şi ne-a spus că poate să rămână  singură. Doar că ajunşi la munte, spre seară am vorbit cu ea şi am auzit-o plângând. Ştiam de ce şi am sunat-o pe Cici întrebând-o dacă poate să o lase pe Buni singură noaptea şi să doarmă la noi căci nu-i este bine Olimpiei. Cici a înțeles despre ce este vorba şi asta a şi făcut. Am vorbit cu ele sâmbătă, totul era OK, Cici a făcut naveta de la Buni la noi dar noaptea, după ce a pregătit-o pe Buni de culcare s-a mutat la noi şi a stat cu Olimpia.
Duminică ne-am întors de la munte şi nu am mai trecut pe la Buni, am vorbit doar la telefon cu ea, pe la ora 14,30. Cici era, după cum ne-a spus soacra-mea, plecată puţin în oraş, plecase după ce mâncaseră împreună la prânz şi făcuse un pic de curăţenie prin casă. Nu ni s-a părut nimic nelalocul ei această plecare, mai pleca prin oraş la plimbare, avea dreptul acesta. Buni ne-a spus că nu-i nevoie să mai trecem pe la ea căci cu siguranţă suntem obosiţi de drumul de la munte către casă, că ea este bine şi oricum vrea să doarmă după masă. Seara însă ne-a sunat Buni, era târziu şi Cici nu se întorsese din oraş. Am plecat de urgenţă la soacră-mea şi, stupefiaţi, am descoperit că nu mai exista nici o urmă despre existenţa lui Cici prin casă, haine, cărţi, orice foiţă scrisă de ea dispăruse. Ca şi cum Cici nu ar fi existat niciodată. Plină de îndoială am revenit acasă (la Buni s-a mutat Tavi cu prietena lui Mihaela pentru câteva zile) şi, având deja experienţa Nuţi, mi-am controlat bijuteriile.
Evreică, ce vreţi! Îmi dispăruseră doar câteva, cele mai mari pe care le aveam, unele cumpărate chiar la sugestia ei pe motiv că aurul este singura valoare în care merită să investeşti. Ne-am făcut socotelile în grabă şi la prima verificare mai lipseau şi alte câteva obiecte (prosoape, lenjerie de mătase) la care s-au adăugat cheltuielile de întreţinere pe două luni rămase neplătite, în jur de 4.000 lei. Cum reuşise să convingă toate companiile de utilităţi (gaz, energie electrică, internet, telefon fix şi mobil) să nu ni le taie timp de două luni, rămâne un mister.   

Cert e că Cici a făcut un gest de prietenie faţă de mine, nu m-a deposedat de toate bijuteriile, doar un lanţ gros cu pandativ foarte mare şi un inel masiv. A fost un furt marcat de dragostea pe care mi-o purta, dacă pot spune asta cu ironie dar şi cu un zâmbet în colţul gurii. Sau poate a fost un gest calculat, căci doar pentru atât şi-a dat seama că nu i-aş fi făcut rău mergând al poliţie. Cât despre bani mi-am dat seama că plecarea lui Cici a fost gândită din luna martie când am întrebat-o pentru prima dată dacă nu i se pare câ îmi cere bani pentru utilităţi la un interval de două săptămâni în loc de o lună. Probabil că banii pe utilităţi pentru luna februarie sau martie au fost cheltuiţi de Cici în timp sperând că îi va pune înapoi tot de la mine, cerându-mi  de două ori pe lună iar întrebarea mea a făcut-o să înţeleagă că urma deconspirarea şi că mult timp nu mai pot fi păcălită. Cât despre lucrurile pe care le-a luat duminică dimineaţa când a plecat de la noi, cred că a fost doar un impuls de moment. Dacă n-o chemam să doarmă cu Oli în acel wekend tot ar fi plecat dar fără bijuterii, lenjerie şi celelalte.

Multă vreme m-am întrebat ce a determinat-o pe Cici să piardă prietenia mea și dragostea întregii noastre familii. Un bărbat ? Era o escroacă care îşi ascunsese multă vreme intenţiile? Ruşinea de a fi prinsă că a cheltuit banii de utilităţi ? Singurul lucru pe care îl regret este că nu a avut încredere să stea de vorbă cu mine, să-mi spună cinstit ce a făcut şi care sunt problemele cu care se confrunta. Cu siguranţă aş fi înţeles-o şi aş fi ajutat-o, tăinuind ajutorul  faţă de familia mea, dacă era nevoie. Pentru că chiar am iubit-o pe Cici. 
Nu cred că am să o mai revăd dar dacă această poveste va vedea vreodată lumina tiparului iar Cici, o devoratoare de cărţi, va ajunge să o citească trebuie să ştie că fapta ei nu a ajuns la Poliţie pentru că m-am împotrivit eu şi mai ales Olimpia. Cuvintele copilului meu au fost hotărâtoare: «Mamă, a fost un om căruia i te-ai destăinuit într-o perioadă în care nu voiai să vorbeşti cu nimeni, te-a scos din starea aceea de care îmi era şi teamă. Te-a alintat, te-a făcut să te deschizi din nou către oameni. Eu cred că asta merită cele câteva fleacuri pe care le-a luat Cici, lucruri fără valoare faţă de ceea ce a pierdut familia noastră.»        

Va urma...