Felinarul roșu - între teoria și practica prostituției

Motto:
“Votru sau supuitoriu se cheamă acela ce are muieri la casa lui, de le ţine pentru dobânda lui, carele-şi dau trupurile de le spurcă bărbaţii cei răi şi fără omenie pentru puţină dobândă pierzătoare de suflet” – Îndreptarea Legii (1652)
În România prostituția a fost legală doar 31 de ani, între anii 1899 și 1930. Primele case de toleranţă au aparut la începutul secolului XX. Schimbarea de mentalitate apărută atunci a făcut ca această ocupaţie să nu mai fie condamnată, ci mai degrabă acceptată, legal sau doar tacit, ca un rău necesar, dar şi impozitată ca atare. Fenomenul a înflorit în timpul lui Carol al II-lea: apare celebrul cartier Crucea de Piatră, printre patronii caselor de toleranţă  numărându-se şi Gabriel Marinescu – Prefect al Poliţiei Capitalei. În schimb, comunismul le-a făcut pe prostituate femei respectabile. Cele prinse în fapt erau imediat trimise în câmpul muncii deși cred că multe dintre ele au rămas și în timpul regimului comunist în serviciul şefilor comunişti sau ai securității şi numai aparent angajate în vreo fabrică.
După evenimentele din 1989, timid subiectul a ajuns în atenția presei și al opiniei publice. Pe scurt, legea a dorit a fi pusă în dezbatere, fără rezultate, de –a lungul vremii de toate partidele politice (Florian Udrea – deputat PDSR, Constanţa Popa – deputat PRM, un grup de senatori PSD, PRM şi PUR -actualul PC- printre care şi Antonie Iorgovan, deputații PSD – Cosmin Nicula și Nicolae Bănicioiu).
Cel mai mediatizat proiect a fost încă cel al lui Silviu Prigoană care solicita prin 2010 – 2011 ca cea mai veche meserie din lume să fie practicată sub o formă legală, în condițiile unei autorizări prealabile, de persoane care au împlinit 20 de ani și sunt apte din punct de vedere medical. În iunie 2011 deputații au respins proiectul după ce și senatorii făcuseră același lucru. Se pare că comisia juridică a sesizat o mulțime de neconcordanțe în proiectul de lege, cea mai spinoasă fiind cum se definește actul sexual. Împotriva proiectului au votat Nicolae Bănicioiu, implicat la vremea respectivă într-un scandal sexual, Andrei Gurzău și Petru Calian – și ei implicați într-un dosar pe rolul DIICOT Cluj cu privire la prostituate. Robert Negoiță, la rându-i implicat, a susținut proiectul.
Votul negativ pentru această lege a fost o ipocrizie sau încă nu suntem pregătiți, așa cum afirma la vremea respectivă Radu Stroe? Din punct de vedere juridic prostituția este incriminată ca infracțiune în Cod penal dar cum flagrantul este foarte greu de dovedit, fetele care stau pe centură primesc câte o amendă de 50 de lei, la fel ca și cetățeanul care nu trece strada pe trecerea de pietoni. Amenzile, în general, rămân neplatite (de poveste fiind cazul unei prostituate care a acumulat amenzi  în valoare totală de peste un miliard de lei).
De ce refuză clasa politică legiferarea prostituției, refuz susținut și de Biserica ortodoxă?  Este un fenomen inexistent sau prea puțin existent ca să nu-i dăm importanță? Sau este o ipocrizie tipic românească, curvăsărim pe unde nimerim dar ne dăm morali și etici?
Potrivt unui sondaj internațional realizat în 2004, în România există aproximativ 300.000 de prostituate care produc anual cam 300 de milioane de euro. Tarifele pe care prostituatele le percep variază de la 50 lei la 100 de lei, pe centura, până la 1.000 de euro în cazul „damelor de lux” din centrul Bucureștiului, așa cum relevă același sondaj. În condițiile unui venit de 300 milioane de euro (dar aș estima mult mai mult) statul ar încasa cu aproximație doar din cota unică de 16%, 48 milioane de euro/an. Nu mai punem TVA, CAS, șomaj, pensie, impozit pe salarii și alte taxe care ridică de fapt sarcina fiscală la 40% din
venituri ceea ce ar însemna în fapt 120 milioane euro care ar intra în pușculița bugetului.
Pe langa banii care ar veni la buget, ar fi și alte avantaje dacă am trece peste această ipocrizie: reducerea criminalității în domeniu, practicarea acestei meserii de cele care vor să o facă de bună voie și nu forțate, asigurări sociale pentru prostituate, obligativitatea controalelor medicale (iată, se spune că în România trăiesc jumătate din sifiliticii Europei). Și, de ce nu, poate rata divorțurilor ar fi mai mică dacă hormonii nestăpâniți ai unora s-ar consuma în casele de toleranță și nu pe la vecine cu mofturi de femei respectabile.
În concluzie, în anul de grație 2013, fenomenul prostituției există de facto. De jure, închidem ochii și nu vrem sub nici o formă să îl reglementăm. Pentru că politicienii sunt niște morali care nici usturoi n-au mâncat, nici de curve nu au auzit.